Sunday, November 28, 2010

Ioan Gyuri Pascu (Petco) despre rolul din "O vară de neuitat"


O
înregistrare audio în care Ioan Gyuri Pascu vorbeşte despre rolul din filmul "O vară de neuitat" (1994, premiera la Bucureşti în 21 aprilie 1995) şi despre colaborarea cu regizorul Lucian Pintilie. 
 
Scenariul lung metrajului are la bază povestirea "Salata", inclusă în romanul "Cronică de familie" al lui Petru Dumitriu. 


În acest context, filmul lui Pintilie reprezintă o rememorare a perioadei anilor 1920 din perspectiva scriitorului Petru Dumitriu (acţiunea se petrece în Cadrilater, la graniţa României cu Bulgaria). Prezenţa scriitorului este vizibilă într-o dublă ipostază: pe de-o parte, în calitate de personaj al întâmplărilor narate în film (fiul minor al căpitanului Petrică Dumitriu - Claudiu Bleonţ şi al Mariei-Therese - Kristin Scott-Thomas) iar pe de altă parte, în calitate de narator, perspectiva fiind de această dată cea a individului ajuns la vârsta maturităţii. Pe fundalul unor întortocheate şi uneori hilare decizii politice şi militare, cu implicaţii directe asupra destinului locuitorilor micii aşezări cazone de frontieră, în cercul familiei Dumitriu se insinuează un grup de ţărani bulgari, al căror lider neproclamat este Petco (Gyuri Pascu). Fără să aflăm cu exactitate până la finalul filmului dacă bulgarii sunt raliaţi grupului victimelor ori celui al călăilor (glonţul găsit de Marie în oglinda spartă insinuează complicitatea diabolică a ţăranilor bulgari, însă nu contribuie decisiv la clarificarea dilemei), pluteşte permanent în aer sentimentul că aceştia ar fi nevinovaţi, ceea ce conferă gravitate şi dramatism deciziei superiorilor militari români de a-i scoate ţapi ispăşitori şi, pornind de aici, hotărârii de a li se aplica pedeapsa capitală.


Legat de acelaşi subiect:

Dan Piţa şi Iosif Demian la Cineclubul NCRR
Liviu Ciulei la Cineclubul NCRR

0 comentarii: