În 1896, Méliès, alături de Lucien Reulos, pune bazele Star Film Trademark. Aranjamentul nu durează însă mult timp şi cei doi se despart după doar un an. Astfel, Méliès devine singurul proprietar al Manufacture de films pour cinématographes, asociaţie care nu fusese creată în scopuri comerciale. În perioada următoare, Méliès deschide mai multe reprezentanţe în Londra, Barcelona, Berlin şi SUA.
Însemnul comercial al Star Film apare pentru prima dată în scurt metrajul “Le manoir du diable” (“Casa diavolului”), care include, de asemenea şi iniţialele “MR” (Méliès-Reulos), inscripţionate în interiorul unei stele cu cinci colţuri. Iniţialele vor apărea şi ulterior, în producţiile din 1897, însă de această dată, după eliminarea iniţialei “R”. Méliès va modifica însemnul comercial de 15 ori în intervalul 1896-1911.
Expansiunea şi pirateria din SUA
În 1903, căutând să se extindă, Méliès înfiinţează o filială a companiei în Statele Unite, încredinţată chiar fratelui acestuia, Gaston. Scopul era, pe de-o parte, prevenirea pirateriei cu filmele produse de Star Film (sarcină uşurată de legislaţia americană avansată în materie de drepturi de autor) iar pe de altă parte, realizarea unor canale directe de distribuţie a filmelor, absolut necesară pentru a evita creşterea exponenţială a costurilor de distribuţie prin intermediari. Începând din 1903, Méliès îşi depozitează filmele la Librăria Congresului, practică pe care o va folosi până în 1909 (în acest an, filmele francezului erau distribuite de compania Gaumont; ultimele şase producţii, realizate între 1911 şi 1912, au fost comisionate de Pathé, ceea ce a împiedicat, aşadar, utilizarea mărcii Star Film).
În 1908, Gaston Méliès părăseşte New York-ul pentru a înfiinţa, în Chicago, o nouă casă de producţie: Méliès Manufacturing Company. Acest artificiu juridic s-a impus pentru a permite Star Film încadrarea în cotele de producţie stabilite de Motion Picture Patents Company (MPPC).
De la Montreuil la gara din Montparnasse
Iată cum îşi aminteşte nepoata lui Méliès – Madeleine Mathête – această perioadă:
Méliès a abandonat în totalitate activitatea din cinema, în 1913. În luna mai a aceluiaşi an îşi pierde soţia, rămânând singur cu cei doi copii, Georgette (născută în 1888), mama mea, şi André (născut în 1901). La izbucnirea războiului din 1914, se confrunta cu probleme financiare serioase. Teatrul Robert-Houdin, care se transformase în cinematograf şi care proiecta filme doar duminica, a fost închis, prin ordin al autorităţilor, încă din primele zile de război.
Problemele financiare cu care s-a confruntat Méliès erau explicate de lentoarea cu care s-a adaptat (sau, mai exact, nu s-a adaptat) noilor metode de producţie. Devenise din ce în ce mai puţin inovativ. Concepţia sa era atât de înrădăcinată în ideea teatrului-cinema, încât nu a fost capabil să se desprindă de universul magiei, demonilor şi prinţeselor încătuşate. A continuat să proiecteze filme în teatrul Houdin până în 1914. Închis timp de un an, teatrul a fost redeschis în 1915, odată cu revenirea familiei Méliès la Paris. În 1917, studioul de la Montereuil a fost transformat în spital ambulatoriu pentu răniţii de pe front iar cel de-al doilea studio, în cinematograf. În timpul ocupaţiei, s-a pierdut un număr impresionant de role de film. Multe din acestea erau topite pentru extragerea de argint, ironic, pentru a produce celuloid.
În 1920, Méliès ţine ultima reprezentaţie la teatrul Houdin. După acest an, teatrul a fost abandonat, transformat în 1923 în cinematograf şi ulterior, dărâmat pentru a face loc bulevardelor haussman-iene. În total, Méliès a manageriat teatrul Houdin timp de 35 de ani. Filmele găsite în incinta teatrului au fost în cele din urmă vândute la kilogram unui distribuitor specializat în comerţul cu filme de mâna a doua.
 |
| Publicitatea în presă pentru vânzarea proprietăţii de la Montreuil |
1923 a fost însă un an teribil pentru Méliès, obligat să scoată la vânzare proprietatea de la Montreuil. Într-un moment de furie, Méliès a dat foc, în mijlocul curţii, întregului stoc de negative pe care îl deţinea. În fine, în 1925, se căsătoreşte cu Jehanne d’Alcy şi deschid un magazin în apropierea gării Montparnasse, în care se ocupau cu micul comerţ de dulciuri şi jucării.
 |
| Méliès - diverse ipostaze - în magazinul din gara Montparnasse |
Recunoaşterea târzie
Într-un articol publicat în 1929 în Revue du Cinéma, René Clair şi Paul Gilson s-au dovedit decisivi în reabilitarea lui Méliès, prin trecerea în revistă a rolului major al lui Méliès în primii ani de dezvoltare a cinematografului. Tot ei au avut şi iniţiativa de a organiza, în acelaşi an, o retrospectivă a filmelor regizorului francez. Aşa-numita Gală Méliès s-a ţinut în 16 decembrie 1929. În paralel, Méliès dona aparatul de proiecţie al teatrului Houdin Muzeului de Arte şi Meserii din Paris (Arts et Métiers), care, din nefericire, ulterior fie a dezmmebrat aparatul, fie l-a vândut.
În 1932, Méliès părăseşte taraba de lângă staţia Montparnasse, o asociaţie a foştilor artişti de cinema punându-i la dispoziţie un apartament de trei camere. A locuit acolo împreună cu soţia şi nepoata sa, Madeleine, până s-a stins din viaţă. A murit la trei luni după ce fusese diagnosticat cu cancer, pe 21 ianuarie 1938, la spitalul Leopold Bellan din Paris. Este înmormântat la cimitirul Père-Lachaise din Paris.
Sursa: “Culoarea redescoperită a <<Voiajului în lună>>”, 2011
Pentru restul episoadelor, click aici.
0 comentarii:
Post a Comment