Wednesday, September 7, 2011

Muzeul filmului din Frankfurt - Deutsches Filmmuseum

Deutsches Filmmuseum este una din instituţiile create de autorităţile din Frankfurt (în 1983/1984), reflectând interesul sporit al municipalităţii faţă de cinema. Muzeul a fost fondat pe o arhivă de câteva colecţii private foarte valoroase, cum ar fi Archiv für Filmkunde (adunată de Paul Sauerländer şi achiziţionată de municipalitate în 1976) sau colecţiile puse la dispoziţie de Lotte Eisner, actriţa Lilian Harvey sau cineastul Oskar Fischinger (Cinema, pas cu pas va face, la un moment dat, o trecere în revistă a filmelor sale de avangardă).
Oskar Fischinger



Lilian Harvey
Colecţia tehnică a muzeului este formată din aproximativ 3000 de itemi, la care se adaugă o suită de filme de avangardă (semnate, între alţii, de Hans Richter sau Lotte Reiniger), scurt metraje şi benzi restaurate cu muzică de film. Pentru a stabili termenii în care discutăm despre Deutsches Filmmuseum, să spunem că celebrul Deutsches Filminstitut (cu sediul tot în Frankfurt) a fuzionat în 2006 cu muzeul de film, dând naştere, după părerea unora, celei mai "bine apărate" redute în materie de cinema din întreaga Germanie.

"2 în1": institut şi muzeu
V-am oferit aceste detalii pentru a ajunge la subiectul propriu-zis al articolului şi anume, redeschiderea recentă a porţilor muzeului (anterior lunii august a.c., muzeul fusese pentru efectuarea unor importante lucrări de restaurare). Eu m-am numărat printre grupurile de vizitatori care au păşit în clădire la începutul lunii septembrie.
Despre locaţie, fireşte că cel mai bine ar fi să o vedeţi personal, dar până veţi ajunge acolo, o să "divulg" că este amplasată în aşa-numitul cartier al muzeelor din Frankfurt, pe malul Rinului, într-o contrapondere mai mult decât evidentă cu celebrul cartier financiar. Pus în antiteză cu imensitatea zgârie-norilor care umplu până la saturaţie centrul oraşului, arealul în care este amplasat muzeul devine o oază de linişte, un loc care îţi ademeneşte simţurile şi te convinge fără prea mult efort să îi treci pragul, curios fiind să vezi ce se ascunde dincolo de faţada impunătoare.

Faţada clădirii, înainte de restaurare
Aceeaşi faţadă, în timpul lucrărilor de restaurare

Forma actuală a clădirii. Între timp, coloanele miniaturale din zona premergătoare uşilor de acces în clădire au dispărut
Cam asta se poate vedea de pe trotuarul pe care se află muzeul. Printre şirul de copaci, se zăreşte râul Main.

Pătrunzând în foaier, după ce ai lăsat în urmă imensele uşi de sticlă de la intrare, ţi se relevă un spaţiu funcţional, bine gândit, neaşteptat de modern relativ la aspectul exterior (greoi, chiar "pretenţios") al clădirii. Odată ajuns aici, motivele care i-au determinat pe nemţi să demareze amplele lucrări de renovare devin de domeniul evidenţei. Totul este la locul lui, nici un centimetru pătrat nu pare (şi nu este!) irosit iar senzaţia de spaţialitate neconstrânsă pe care o oferă vizitatorului este rezultatul luminii naturale care pătrunde abundent prin imenşii pereţi de sticlă. Anticipând un pic, nu la fel stau lucrurile la etajele superioare, unde predomină un clar-obscur întretăiat de spot-uri de lumină care pun în valoare exponatele, cam în acelaşi fel în care lumina unui proiector taie” întunericul într-o sală de cinematograf.

Ca dispunere, primele trei etaje găzduiesc spaţii expoziţionale, primele două nivele fiind rezervate celor permanente, în timp ce al treilea revine în totalitate celor itinerante, temporare. Ultimul palier al clădirii (etajul patru) este disputat între spaţiile "educative" ori cele în care se pot găzdui workshop-uri etc. şi, respectiv, un studio de film complet echipat cu aparatură digitală. Coborând sau, după caz, urcând scările muzeului, veţi observa la fiecare etaj lumea bulucindu-se în mod aparent inexplicabil spre zona teraselor (absolut miniaturale, în care abia dacă au loc, îngrămădite, 2-3 persoane). Motivul? Cu cât urci mai sus, cu atât şansele de a admira (şi fotografia...) peisajul cu clădiri impunătoare al cartierului financiar (inclusiv sediul Băncii Centrale Europene), sunt mai mari. E o ocazie pe care vizitatorii nu sunt foarte dispuşi s-o rateze.

Primul etaj este rezervat în totalitate pre-istoriei” cinematografiei, cei curioşi putând admira (şi chiar testa!) aparatura expusă. Nu lipsesc de aici lanternele magice, kinetoscopul, aparatele de vizionat fotografii 3D, discurile stroboscopice, camerele obscure, cinematograful fraţilor Lumiere şi câte şi mai câte. Iar pentru cei curioşi să vadă cum arăta un film din acele vremuri, nicio problemă, nu aveţi decât să intraţi în micul cinematograf amenajat pe acelaşi palier şi să vizionaţi scurt-metrajele proiectate. "Sătui" de atâtea aparate şi tehnică, vizitatorii considerau filmuleţele ca o bună metodă de relaxare. La fel am procedat şi eu...

Imagini panoramice
"Lanterne magice"

La etajul doi, pătrundem în epoca modernă şi contemporană a filmului, adică ajungem în "zilele noastre". Deoarece este inventariată o perioadă extrem de abundentă în materie de inovaţii tehnice şi producţie de film, organizatorii au fost - sunt sigur - puşi în faţa unui exerciţiu foarte dificil de selecţie a exponatelor. Este problema fiecărui vizitator să stabilească în ce măsură curatorii s-au achitat cu brio de sarcină. Mie, unul, totul mi s-a părut foarte eterogen aici, continuitatea tematică dispărând aproape complet, asupra spaţiului expoziţional planând parcă ochiul subiectiv al unei persoane (sau grup de persoane) cu care eu unul nu m-am putut identifica 100%. De la reproducerea la scară 1:1 a unui extraterestru din Alien, capul lui Vader, o mini-expoziţie cu recuzită specifică bărbătească şi femeiască, până la muzica de film, caiete de schiţe pe care au fost mâzgălite indicaţii regizorale şi desenate prim planuri ale personajelor principale, ei bine, toate acestea se găseau într-un spaţiu care părea de departe a fi invers proporţional cu importanţa fenomenului pe care încerca să îl pună în valoare. Poate că nemţii ar fi trebuit să se gândească foarte serios la încă un etaj de "completare".

Acest mini-cinematograf cu patru panouri fixe, situat la etajul al doilea a fost, în mod incontestabil atracţia principală pentru vizitatori. Aici, puteai urmări o selecţie de teme comune din filme realizate de-a lungul timpului, reflectate prin prisma subiectivităţii regizorale şi a particularităţilor actoriceşti. Interesant!
În plan îndepărtat tronează un Alien, în timp ce în cel apropiat veţi remarca toba din "Die Blechtrommel". Între cele două extreme, exponate din categoria vrutelor şi nevrutelor.
Etajul al treilea găzduia o expoziţie itinerantă, însă dată fiind ora înaintată la care am ajuns la muzeu, nu am mai avut timp să o bifez. În orice caz, ameţit de ceea ce am văzut, nu am reuşit să fac prea multe fotografii, însă promit ca data viitoare când voi trece pe acolo, să recuperez această restanţă.


Alte informaţii: taxa de intrare 5 euro, se pot face fotografii în interiorul muzeului (fără taxare suplimentară). 
Adresă: Deutsches Filmmuseum, Schaumainkai 41, 60596 Frankfurt am Main.
 






Vedere printr-un peep-show.

Teatru tridimensional.


Caleidoscoape
Stroboscop
Mutoscop


Camera obscură.
Lanterna magică.
Kinetoscop.

0 comentarii: