Saturday, August 11, 2012

Studioul Neubabelsberg, o minune a anilor 1920

Așa cum am promis, marcăm printr-o postare aniversarea a 100 de ani de la înființarea studioului Neubabelsberg. Pentru aceasta, am ales să redau în integralitate un articol publicat în 1925 în presa românească de specialitate. Sper să vă placă!


<<Cine a vizitat vreodată uriaşele uzine pentru producţia de filme ale soc. “Ufa” în Neubabelsberg şi se reîntoarce acolo peste o săptămână, ar putea să repete mult citata întrebare a lui Schiller:

“Pot eu să scot armate din pământ?”
“Îmi cresc oare grânele din mână goa­lă?” şi s-o afirme, că se poate.

Căci acolo se nasc peste noapte construcţii şi clădiri ca din pământ care ar face să se mire chiar şi pe acel vizitiu întrebat de că­tre un american în cât timp s-a lucrat la clădirea catedralei din Colonia şi la care a răspuns:

“Nu ştiu domnule! Aseară nu era încă în locul unde se află zidit acum.”





Dar serios vorbind metodele de con­strucţii întrebuinţate de către soc. “Ufa” în Neubabelsberg pentru exterioarele con­strucţiilor de filme, a adus cele mai mari laude din partea vizitatorilor. În timpul marilor producţiuni în cursul unei săp­tămâni vizitatorul nu mai recunoaşte cele 500.000 metri pătraţi de teren. Unde mai ieri exista o câmpie de păşune, azi e o cărare în mijlocul unor munţi gigantici, cari se caţără printre nori. Unde mai eri erau palatele Dogilor, azi sunt valurile Mării Mediterane sau cresc trandafiri roşii ca sângele, unde mai ieri doi cavaleri se luptau pe o stâncă într-un duel pe viață şi pe moarte, azi se ridică “Turnul Tăcerei” către cer.




Douglas Fairbanks, Mary Pickford, D.W. Griffith, şi alte celebrităţi străine au vizitat Neubabelsberg-ul şi au admis în entuziasmul lor că nici în Hollywood nu se găseşte o astfel de instalaţie, în care să se poată produce atâtea filme în acel timp şi în aceiaşi calitate ca în acest mo­del oraş de Filme al soc. “Ufa”.

Cauza succesului acesta se poate releva în trei cuvinte: ea se bazează pe orga­nizaţie, pe energie continuă şi invenţiuni practice.

Construcţiuni masive pentru scopuri de filmare nu se mai fac. În Germania, mai ales de mult se clădeşte exclusiv numai din lemn şi din bucăţi.

Acest sistem a atins în Neubabelsberg o desvoltare înaltă artistică şi technică. În America de ex., şi azi se mai taie lemn nou pentru fiecare clădire de film. - Se pierd astfel sume enorme în cheltuială. În Neubabelsberg nu se taie lemnul. - Precum un copil face din bucăţi de piatră şi şine de oţel, case, castele şi vile tot aşa se clădeşte în Neubabelsberg din bucăți de lemn casele, castelele, ho­telurile, vilele, căi ferate şi gări, palate şi colibe. - Nici un metru de lemn nu se pierde. În locul cuielor se întrebuințează şuruburi. Întreaga clădire e imediat descompusă în bucăţile sale după isprăvirea clădirii. Același lucru cu gipsul, stucco etc. În toate părţile lucrul sintetic, repede şi raţional. Se văd clădirile cum nasc din pământ şi peste noapte iar dis­par pentru a face loc la noi construcţii.




Architectura aceasta înaintată a mai con­tribuit şi la alte inovări. Dacă altădată pentru un film trebuia de ex., o vedere din Paris, plecau acolo regisorul, înscenatorul, operatorul etc., pentru ca după greutăţi enorme să poată complecta scena necesară. - Aceasta nu era multumitor. Azi, fără a părăsi Berlinul, se clădeşte ve­derile într-una până la două săptămâni, iar filmarea se face într-o singură zi. Se pun clădirile către sau contra soarelui după exigenţele fotografice. Isvoarele enorme de lumină numărând zeci de mii de amperi îl fac pe regisor independent de lumina soarelui şi a zilei. Chiar şi noaptea care înainte nu era prietena omului şi duş­manul cel mai rău al regisorului de fil­me a fost învins. Se turnează la orice oră din zi şi noapte. Dacă e nevoie de soare, se face. Dacă trebue ploaie, plouă. Dacă trebuie ceaţă, ea se formează. Furtuna ar­tificială distruge pomii. Fulgeră ziua şi noaptea, după dorinţă. În film omul a devenit complect stăpânul naturii.

Şi acum o mică călătorie prin minunăţia din Neubabelsberg. Aici palatul Dogilor (Nopţile din Decameron) şi canalele ro­mantice ale vechii Veneţii. Câţiva paşi mai departe şi iată un oraş arab pentru acelaş film. Încă câţiva metri şi pe apă se oglindeşte, mândră, o fregată de piraţi care stă ancorată în faţa întunecatului cas­tel al piraţilor (Pietro Corsarul). Ochii la stânga! Şi iată bizarul “Turn al Tă­cerii” clădit din blocuri înălţat dintr-o grădinuţă misterioasă înspre o stâncă înaltă. În dosul său e un castel al cărui egal se poate găsi în toată Germania. Lângă el vedem biserica castelului şi cimitirul stră­moşesc (din filmul Cronica din Grieshuss). Pe scena unde nu de mult se afla pădurea Nibelungilor şi un isvor, unde Siegfried fusese omorât de un asasin, află azi Templul Muzicei (Din filmul Vagabondul).

Şi acum spre vechiul Alt-Berlin (filmul Mein Leopold) cu vechile străzi și fundături cu Grădinile Puhlman, colţul Kranzler, piaţa săptămânală în faţa primăriei. Dar nu, aceasta a fost ieri! Azi, totul s-a schimbat. E aici o stradă rusească cu un castel înalt, o stradă franţuzească, o catedrală impunătoare (Filmul Vagabondul).

Și acum ceva impunător. Iată în mijlocul marilor orașe Hotelul Atlantic (Ultimul bărbat). Înalt de 20 etaje, străzi imense cu sgârie-nori sunt împrejurul său. Sute de automobile și camioane trec pe stradă. Mii de trecători le fac vii. Iată trenurile aeriene. În apropiere e gara cu imense locomotive de expresse cu linii continue de şine cari trec printr-un mare oraș american.

Aceasta e numai pe scurt un capitol din uriaşa lucrare pe care o conduce soc. “Ufa” în Neubabelsberg. Ce muncă, ce energie, ce devotament şi ce cheltueli s-au cerut pentru a creia acest oraş exemplar pentru film aceasta numai omul de meserie poate să aprecieze. Şi chiar acesta, nu tocmai uşor.>>



0 comentarii: