Cinema, pas cu pas: FOTOGRAMELE FILMULUI MUT

Găsiţi aici postarea din blog în care explic, pe scurt, motivul pentru care am creat această pagină.

The wind, 1928, regizor Victor Sjostrom - detalii

"Regizorul Victor Sjostrom manifestase o empatie naturală faţă de puterea naturii şi, aş îndrăzni să spun, era preocupat de percepţia pe care sexul frumos o are asupra lumii înconjurătoare. Din ambele motive, Sjostrom a fost, probabil, prima opţiune pentru a regiza acest proiect, concentrat aproape integral asupra personajului interpretat de Lillian Gish (Letty), în care mediul natural joacă un rol exponenţial. Scenariul filmului este o adaptare a romanului omonim al texanei Dorothy Scarborough. Se pare ca însăşi Lillian Gish ar fi fost cea care a sugerat celor de la MGM realizarea filmului, pe care îl considera, dintr-un anumit punct de vedere, o continuare firească a producţiei <<The Scarlett letter>>, din 1926. Scenariul este semnat de o altă femeie, Marion Davis. Este util să privim filmul din perspectiva femeii, pentru a percepe cu mai mare acuitate simbolistica sexuală care abundă pe tot parcursul acestuia. Vântul, omniprezent, simbolizează metaforic dorinţele masculine, pericolele pe care le prezintă mediul natural ori chiar pasiunea animalică - ilustrată în film prin silueta unui cal alb...".
- Bryony Dixon, "100 silent films"
***

Pe primul slide vedem logo-ul MGM (Metro-Goldwyn-Mayer), în timp ce pe următoarele trei, în partea de jos a acestora, este vizibilă figura unui leu, reprodus din perspectivă frontală. Dedesubtul logo-ului miniatural scrie “A Metro-Goldwyn-Mayer Production”. Veţi remarca cu uşurinţă postura diferită a leului (perspectivă semi-laterală, în primul caz şi frontală, în cel de-al doilea). Astfel de detalii aparent nesemnificative, la o scară istorică mai mare (de exemplu, câţiva zeci de ani) pot deveni interesante şi, de ce nu, demne de a fi remarcate şi analizate.

Logo-ul MGM a suferit, de-a lungul timpului, numeroase schimbări şi stilizări succesive. Să vedem, pe scurt, istoria şi o parte a semnificaţiei acestuia.

Iniţial, logo-ul a fost conceput pentru coporaţia Goldwyn (fuziunea cu Metro şi Mayer nu avusese încă loc), în 1916. Ideea de a folosi un leu pe post de mascotă a aparţinut directorului de marketing de atunci (sursa de inspiraţie: mascota Universităţii Columbia, pe care o absolvise). Tot atunci a fost introdusă şi titulatura perenă “Ars gratia artis”, adică “Artă de dragul artei”. În această stilizare, logo-ul a fost folosit între 1917 şi 1924. Primul film imprimat cu semnul distinctiv: “Polly of the circus” (1917).

În 1924 are loc fuziunea Goldwyn cu Metro şi Mayer. Logo-ul suferă unele mici modificări, însă leul imortalizat este acelaşi. Primul film pe care a fost imprimat noul semn: “He who gets slapped” (despre care vom scrie pe “Cinema, pas cu pas” cât de curând). O schimbare deloc “minoră” a presupus înlocuirea titulaturii “A Goldwyn picture” cu “Metro-Goldwyn-Mayer”.

În logo-ul din 1928 a fost folosit un alt leu, destul de asemănător ca fizionomie precedentului. Acest leu apăruse pe genericul câtorva filme şi anterior anului 1928: “Greed” (1924), “Ben Hur” (1925) şi “Flesh and the devil” (1926). Este primul leu MGM care “rage”. Deoarece suntem încă în perioada filmului mut, glasul leului se făcea auzit în sala de proiecţie cu ajutorul unui gramofon.

Exact la întretăierea acestor două perioade (1924-1928 şi, respectiv, 1928-1932) apare filmul “The wind”, cel analizat aici.

În anii ’30, MGM experimentează cu alte două logo-uri, folosind doi lei diferiţi. Este perioada în care încep să apară primele filme color. Logo-ul din 1932 a fost o încercare de a introduce o pată de culoare în cromatica alb-negru anterioară. Din păcate, tehnologia nu permitea încă utilizarea unui spectru complet de culori. Logo-ul din 1935 realizează un mare pas înainte, folosind tehnologia Technicolor.

Nevoia de adaptare la tehnicile cinematografice tot mai evoluate (cinemascop etc.) i-au determinat pe cei de la MGM să mute denumirea companiei din treimea inferioară a logo-ului, în cea superioară (în paralel, a fost eliminat şi cadrul de demarcare a titulaturii). Dispunerea elementelor grafice s-a păstrat până azi.

Începând din acest an, MGM foloseşte un alt leu (pe Leo) care va rămâne până în prezent, cu scurte intermitenţe, mascota companiei.

*******************************************************************

Terje Vigen, 1917, regizor Victor Sjostrom - detalii

În partea de sus a fiecărui intertitlu, se poate distinge sigla casei de producție, reprodusă la scară mai mare în fotografia de mai jos.

"Terje Vigen demonstrează arta lui Sjostrom în zugrăvirea peisajelor, utilizate de regizorul suedez ca elemente expresive în alcătuirea filmului. În timpul războiului, Terje Vigen, un simplu marinar, transportă alimente pe apă, pentru a-şi câştiga existenţa. Într-o astfel de călătorie, este capturat de inamici iar în perioada îndelungată în care este ţinut prizonier, soţia şi fata acestuia se prăpădesc de inaniţie. Mulţi ani mai târziu, Vigen are ocazia să se răzbune pe familia celui care îl luase prizonier. În acest moment, trebuie să decidă dacă îi va omorî sau îi va cruţa. Similar altor filme suedeze produse în această perioadă, naraţiunea urmăreşte consecinţele pe termen lung ale unor evenimente singulare, sugerând importanţa destinului în devenirea personajului principal. Sjostrom potenţează efectul dramatic al naraţiunii, utilizând pe tot parcursul filmului imagini ale mării agitate, reflectând, pe această cale, starea de furie a lui Vigen".

- K. Thompson, D. Bordwell, "Film history".

***

Svenska Biografteatern (SB) a fost principala companie de producţie şi distribuţie din Suedia, înainte de fuziunea cu Filmindustri AB Skandia, în 1919 (decembrie). În urma fuziunii s-a născut AB Svensk Filmindustri.

Logo-ul Filmindustri AB Skandia

Logo-ul Svenska Biografteatern

Logo-ul companiei rezultate în urma fuziunii: AB Svensk Filmindustri

*******************************************************************

Intolerance, 1916, regizor D.W. Griffith - detalii

Elementele grafice diferenţiate de la un carton permit identificarea cu uşurinţă a celor patru tronsoane distincte ale filmului. O astfel de soluţie a fost necesară deoarece formula narativă aleasă de Griffith nu este una liniară, ceea ce implică intercalarea acţiunii poveştilor.

“Patru poveşti distincte, ce abordează problema intoleranţei sunt puse laolaltă, fiecare din acestea atingând punctul culminant în acelaşi timp. Imaginea recurentă a unei femei care împinge înainte şi înapoi un leagăn este intercalată între segmente, fiind elementul de legătură între acestea. Povestea modernă (transformată ulterior în lung metrajul "The mother and the law") urmăreşte viaţa unui băiat şi a unei fete din clasa muncitoare. Atunci când băiatul este acuzat, pe nedrept, de crimă, soţia lui intră într-o luptă contra-cronometru pentru a dovedi inocenţa acestuia. Povestea <Babiloniană> înfăţişează căderea oraşului în mâinile lui Cirus al II-lea al Perşilor, totul fiind prezentat din perspectiva unei ciobăniţe, îndrăgostită de prinţul Babilonului. Ea reuşeşte să afle că înaltul preot complotează cu inamicii şi încearcă, însă în zadar, să îl prevină pe prinţ. Povestea de inspiraţie franceză prezintă planul Caterinei de Medici de a-i masacra pe protestanţii hugenoţi, prin decretul regal din 1572. Pe acest fundal istoric, ni se relatează povestea unei tinere hugenote, pregătită de măritiş. Povestea iudeică este un scurt sumar al vieţii şi morţii lui Iisus Hristos, în contextul tulburărilor de ordin religios ale perioadei”.
- Donald Caffrey, Cristopher Jacobs, "Guide to the silent years of american cinema".